mai are vreo importanta acum pentru angajator daca candidatul a absolvit o facultate privata sau una de stat? stiu ca la inceputul anilor 90″ era o atitudine negativa fata de cei de la "privat"—— Share thisFacebookTwitterLinkedinemail Specializările/Programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014 - 2015. U.P.23. UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI" DIN IAŞI. U.P.24. UNIVERSITATEA APOLLONIA DIN IAŞI. U.P.25. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ „DRĂGAN" DIN LUGOJ. U.P.26. Pe de altă parte, condiţiile sunt mai bune decât la stat: clădiri noi, laboratoare dotate, săli de curs cu aer condiţionat, internet wireless, WC-uri curate. În ciuda îndoielilor care planează asupra învăţământului privat din România, există instituţii unde rigorile şi, implicit, nivelul de pregătire al absolvenţilor sunt similare celor de la stat. Chiar dacă la capitolul dotări instituţiile de stat şchioapătă, tradiţia face ca ele să fie asociate, cel puţin la Dacă te afli în postura să alegi între o facultate privată din provincie și una de stat, dragă prietene, nu stai deloc bine…Putem presupune că te afli într-una din următoarele categorii: 1) Sunt din provincie și ai mei nu-și permit … Continue reading →

Din păcate la noi, după 1 an de zile de mers la o grădiniță de stat, atunci când am schimbat grupa și respectiv educatoarea, fetița mea a suferit o traumă. Nu am reușit să aflăm exact ce s-a întâmplat, dar ea nu a mai vrut să mai audă de grădiniță deși un an de zile a fost încântată.

Asadar, universitatile private s-au adresat celor care se afla la a doua facultate pentru ca nu sunt exigenti in privinta prezentelor la cursuri, pentru ca este de ajuns sa isi procure un manual de pe care sa isi invete si nu sa participe la cursuri sau seminarii; ele se mai adreseaza celor care au picat examenele de admitere din universitatile de stat din cauza mediilor mici. Facultatea de stat versus facultatea privata. Studiile sunt cele mai importante pentru majoritatea dintre noi, motiv pentru care ne gandim de doua ori inainte de a alege ce facultate dorim sa urmam si catre ce cariera ne indreptam.Cum numarul facultatilor particulare a crescut destul de mult, nu avem de ales decat sa cumpanim foarte bine avantajele
Pentru absolvenţii u niversităţilor private, reuşita la examenul de rezidenţiat este de 3%, în timp pentru cei de la stat este de 70%. La fel se întâmplă şi în magistratură", precizează fostul ministru, care crede că în cinci ani lucrurile se vor regla, în funcţie de managementul universităţilor.
2. Taxe mai mici. Chiar dacă învăţământul privat este doar cu taxă, aceasta este mai mică aici faţă de locurile cu taxă de la stat. 3. Admitere mai uşoară. Să recunoaştem că la facultăţile private se intră mai uşor decât la stat. Concurenţa este mai mică, de cele mai multe ori se intră cu dosar. WUbiK.
  • en86857p05.pages.dev/46
  • en86857p05.pages.dev/76
  • en86857p05.pages.dev/826
  • en86857p05.pages.dev/417
  • en86857p05.pages.dev/384
  • en86857p05.pages.dev/241
  • en86857p05.pages.dev/387
  • en86857p05.pages.dev/527
  • en86857p05.pages.dev/409
  • en86857p05.pages.dev/451
  • en86857p05.pages.dev/869
  • en86857p05.pages.dev/432
  • en86857p05.pages.dev/678
  • en86857p05.pages.dev/96
  • en86857p05.pages.dev/362
  • facultate de stat sau privata